CONVOCATOR

AGA SRATI 15 MAI 2024

Subscrisa SOCIETATEA ROMANA DE ANESTEZIE - TERAPIE INTENSIVA, denumita in continuare SRATI, cu sediul in Bucuresti, Str. Raspantiilor nr. 20A, Mansarda, Biroul 2, Sector 2, website www.srati.ro, avand Cod Fiscal 8472416, inregistrata la Registrul Asociatiilor si Fundatiilor cu nr. 38328, in baza prevederilor din Statutul SRATI si a dispozitiilor O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile,

CONVOACA

Adunarea Generala a Membrilor SRATI pentru ziua de miercuri, 15 mai 2024, in intervalul 09:00-10:00, online, prin platforma Zoom, ce va putea fi accesata prin link transmis pe e-mail tuturor membrilor activi SRATI care au achitat pana la data de 10 aprilie 2024, inclusiv, cotizatia la zi pe anul in curs (conform Hotararii Consiliului Director SRATI – Senatul, din data de 27 februarie 2024), avand urmatoarea

ORDINE DE ZI:

1. Informare din partea Presedintelui SRATI cu privire la activitatea SRATI din perioada 2023-2024
2. Informarea membrilor SRATI asupra Raportului financiar SRATI pentru perioada 2023-2024, precum si descarcarea de gestiune prin vot asupra rezultatelor financiare din aceasta perioada
3. Informare cu privire la bursele oferite de SRATI catre WFSA
4. Informare cu privire la participarea Societatii SRATI cu stand la Euroanaesthesia 2023, World Congress of Anaesthesiologists 2024 si Euroanaesthesia 2024
5. Informare cu privire la Proiectul Extravital
6. Informare cu privire la UPCATI
7. Informare cu privire la examenul EDAIC 2023 si examenul EDAIC 2024
8. Alegerea reprezentantului din partea rezidentilor în cadrul Consiliului Director (Senatul), pentru urmatorul mandat de 1 an
9. Informare cu privire la stadiul de dezvoltare al noului site SRATI
10. Diverse/Discutii/Propuneri

Documentele supuse dezbaterilor din cadrul Adunarii Generale a Membrilor SRATI se vor putea consulta online incepând cu data de 30 aprilie 2024 accesand pagina web www.srati.ro.

Pentru eventualitatea in care la data de 15 mai 2024, data primei convocari a Adunării Generale a Membrilor SRATI, nu se intruneste cvorumul prevazut de Statutul SRATI, Adunarea Generala a Membrilor SRATI este re-convocata pentru data de 18 mai 2024, în aceleasi conditii de intrunire (online, prin platforma Zoom), pentru intervalul 18:45-19:45, cu aceeasi ordine de zi.
 

*********************************************************************************************************************
Referitor la desfasurarea AGA convocata prin prezenta, Consiliul Director (Senatul) SRATI reaminteste ca:

- Este necesar ca denumirea contului Zoom de pe care va conectati sa contina NUMELE si PRENUMELE dvs. complete, pentru a vi se putea permite accesul la AGA;
- In vederea inregistrarii deciziilor votate in cadrul AGA la Judecatorie, este necesar ca fiecare membru participant sa semneze olograf, in original, cu pix albastru, lista de prezenta ce va fi trimisa de Secretariatul SRATI dupa incheierea AGA;
- Prezenta convocare va fi adusa la cunostinta membrilor SRATI prin: email catre adresele membrilor activi SRATI cu cotizatia achitata pana in data de 10 aprilie 2024, inclusiv, precum si prin postare pe site-ul Societatii, www.srati.ro.

Consiliul Director al Societatii Romane de Anestezie - Terapie Intensiva (Senatul)

Data: 12 aprilie 2024

SRATI - Convocator AGA 15 mai 2024